Richiș și Biertan: satele săsești unde liniștea a adus oameni din toată lumea

Două sate săsești, cinci kilometri și o altă idee despre vacanță

Între Mediaș și Sighișoara, pe un drum județean care urcă și coboară printre dealuri, sunt două sate pe care mulți români le știu doar din poze. Biertan, cu biserica fortificată de pe deal, și Richiș, la cinci kilometri mai încolo, satul în care și-au cumpărat case oameni din Olanda, Statele Unite sau Lituania.

Amândouă sunt sate săsești vechi și au trecut prin aceeași poveste. Sașii au plecat aproape toți după 1990, casele au rămas goale, apoi, încet, cineva a început să le restaureze. Dacă te întrebi ce să vizitezi în Transilvania dincolo de orașele mari, Richiș și Biertan sunt un răspuns bun. Nu au hoteluri luxoase și nici agitație de stațiune. Tocmai de aceea merită drumul.

Biertan, satul care a ajuns primul pe lista UNESCO

Biertan a intrat în patrimoniul mondial UNESCO în 1993, înaintea celorlalte sate săsești cu biserici fortificate. Motivul se vede de cum intri în sat: o biserică gotică târzie, ridicată la începutul secolului al XVI-lea, înconjurată de trei rânduri de ziduri, turnuri și bastioane.

Între 1572 și 1867, aici a fost sediul episcopiei evanghelice a sașilor din Transilvania. De aceea biserica este mai mare și mai bogată decât te-ai aștepta. Altarul are 28 de scene pictate, iar amvonul sculptat e tot din secolul al XVI-lea.

Două detalii fac vizita greu de uitat. Primul este ușa sacristiei, făurită în 1515, cu un mecanism de 19 zăvoare acționate de o singură cheie. A fost dusă la o expoziție universală la Paris și premiată acolo. Al doilea este un bastion în care erau închiși soții certați care voiau să divorțeze. Stăteau acolo împreună, uneori și două săptămâni, până se împăcau. Legenda locală spune că un singur cuplu a ieșit de acolo la fel de hotărât să se despartă.

Richiș și Omul Verde

Richiș e mai mic și mai ascuns. Sașii îi spuneau Reichesdorf, adică satul bogat, iar primele mențiuni despre el sunt din 1283.

Biserica din centrul satului a fost la început, mănăstire cisterciană. Regulile călugărilor nu permiteau turnuri pe biserică, așa că, clopotnița stă separat. Înăuntru găsești ceva ce nu vezi în alte biserici din zonă: chipuri umane sculptate în piatră, din care cresc frunze și vrejuri. Este Omul Verde, un simbol vechi al vitalității și al fertilității pământului, care apare aici în mai multe ipostaze.

Multă vreme, decorațiile au stat ascunse sub straturi de var. În anul 1957, un preot nou-venit în sat i-a strâns pe săteni și, o vară întreagă, au curățat pereții până au ieșit la iveală motivele gotice. Astăzi biserica este în reabilitare, așa că e bine să suni înainte și să întrebi dacă poate fi vizitată.

Satul cu vecini din șapte țări

După 1990, sașii din Richiș au plecat în vestul Europei. Casele lor, cu porți înalte și curți adânci, au început să se strice. Satul putea să se stingă încet, cum s-a întâmplat cu multe altele din zonă.

Nu s-a stins. Paul Hemerth, un sas din Richiș care s-a întors acasă, a început să lupte pentru refacerea caselor tradiționale și a renovat câteva chiar el. Au venit și primii străini. O familie din Olanda a ajuns aici la invitația unui localnic, s-a îndrăgostit de loc și a rămas. Au cumpărat magazinul satului, au amenajat o cazare în casa parohială și au deschis un camping.

După ei au venit alții. În ultimii ani, aproape douăzeci de familii din Olanda, Statele Unite, Austria, Germania, Lituania, Marea Britanie și Elveția și-au cumpărat case în Richiș. Pe aceeași stradă poți avea o familie americană, la două case distanță una din Lituania, apoi una din Olanda. Strada a ajuns să fie cunoscută drept strada internațională.

Întrebați de ce au ales tocmai un sat din Transilvania, răspund cam la fel. Liniștea. Cerul plin de stele. Dealurile verzi. Mâncarea. Un cuplu olandez povestea că s-a îndrăgostit de ciorba de burtă și de țuică. Mulți au venit întâi în vacanță și abia după aceea au cumpărat o casă. Între timp, prețurile caselor din sat s-au dus în sus de câteva ori, semn că Richișul nu mai e un loc de care să nu fi auzit nimeni.

Cazare în Richiș și Biertan: case vechi, nu hoteluri

Dacă iti cauți cazare în Richiș sau în Biertan, o să vezi repede că nu există hoteluri în sensul clasic. Există case săsești refăcute, pensiuni mici și câteva case de oaspeți administrate de organizații care se ocupă de patrimoniu. Una dintre ele este Fundația Mihai Eminescu Trust, cu o rețea de case tradiționale în sate precum Richiș, Biertan, Mălâncrav, Alma Vii sau Viscri.

Conacul din Richiș, casa de la numărul 119 de pe strada principală, arată bine cum e o astfel de cazare. Casa are o poveste lungă. A fost a măcelarului satului, apoi fiul lui a ținut aici o cârciumă cu o cutie muzicală. În comunism a fost preluată de ferma de stat și folosită ca sediu administrativ, iar între 1968 și 1989 a funcționat aici o grădiniță. Podeaua de lemn din bibliotecă a fost montată atunci, pentru copii.

Astăzi are cinci dormitoare și cinci băi, o bibliotecă, o bucătărie încăpătoare, curte interioară și grădină. Mobila este cea veche, originală, iar băile sunt moderne. Căldura vine din sobe de teracotă. E genul de loc în care seara nu deschizi televizorul, ci iei o carte de pe raft și asculți cum se liniștește satul.

Când ai tot conacul pentru tine, curtea și grădina devin ale tale pentru câteva zile. Dacă vrei să vezi cum arată o astfel de ședere în doi, am scris separat despre un weekend la conac în Transilvania. În apropiere mai sunt conacul Apafi din Mălâncrav, chiar lângă biserica cu picturi murale gotice, și o casă tradițională din Alma Vii, ridicată în secolul al XIX-lea, vizavi de biserica medievală.

Un sfat practic: casele sunt puține și mici, iar programările se fac din timp. Dacă ai în minte o anumită dată, mai ales vara, nu lăsa pe ultima sută de metri.

Ce poti face intr-o zi aici

Nu ai nevoie de un program încărcat. Dimineața poti merge la Biertan, înainte să se adune vizitatorii, și sa urci pe scara acoperită până la biserică. Poti admira zidurile, cautand ușa cu 19 zăvoare, apoi cobori în sat la o cafea.

Pe la prânz te întorci la Richiș. Un picnic în curte, cu brânză, fructe și un pahar de vin, ține loc de orice restaurant. După-amiaza te plimbi pe ulițe, treci pe lângă porțile mari săsești și dacă biserica este deschisă, încerci să numeri de câte ori apare Omul Verde.

Seara este partea pe care si-o amintesc cei mai mulți. Satul se liniștește devreme, nu sunt lumini puternice și nici trafic. Dacă cerul e senin, vezi stelele cum nu le mai vezi la oraș. Este exact lucrul pe care îl pomenesc toți cei care s-au mutat aici.

Dacă mai ai o zi la dispozitie, Mălâncrav și Alma Vii sunt la un drum scurt cu mașina. La Mălâncrav se țin ateliere de făcut pâine si tesut, ateliere organizate de localnici, ce pot fi ținute în limbile română, engleză sau germană.

Un vizitator în România nu vede des partea aceasta a țării

Dacă ai prieteni care vin prima dată în România, sau dacă tu ești vizitatorul, zona aceasta dezvaluie o parte a țării care apare rar în ghidurile obișnuite. Nu este Bucureștiul și nici Brașovul, localitati aglomerate in weekend. E Transilvania satelor, cu case de sute de ani, cu biserici fortificate la fiecare câțiva kilometri și cu o comunitate mică, adunată din toată lumea.

Pentru cineva venit din afară, partea surprinzătoare e tocmai amestecul. Poți mânca o ciorbă la o gazdă din sat și zece minute mai târziu, să schimbi două vorbe în engleză cu vecinul olandez de peste drum. Sașii au plecat, dar satul nu s-a golit. S-a umplut cu oameni care au ales să locuiască aici.

Liniștea ca motiv de drum

Cei mai mulți aleg o destinație după ce pot face acolo. Cu Richiș și Biertan e invers. Le alegi pentru ce nu faci: nu stai la coadă, nu cauți parcare, nu te grăbești nicăieri. Asta i-a convins și pe cei care și-au cumpărat case aici. Poate că două nopți nu te fac să cumperi o casă, dar s-ar putea să pleci cu altă idee despre cât de departe trebuie să mergi ca să te odihnești.